vineri, 30 decembrie 2016

Unde vei fi poimâine, Dragnea Liviu Nicolae?

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/unde-vei-fi-poimaine--dragnea-liviu-nicolae----opinie-436913
&
https://www.facebook.com/B%C4%83-e%C8%99ti-prost--736555799826783/

Sorin Grindeanu poate fi premier doar pentru că Dragnea nu poate fi premier – sună ciudat, dar asta e – de ce mai avem deci prim-ministru, dacă prim-ministrul nu mai contează? Ce calitate esenţială ar trebui să aibă un şef al guvernului: loialitate faţă de lider sau competenţă? Priorităţile unui partid sunt mai importante decât prioritățile unei ţări? Dacă Dragnea Liviu Nicolae, pre numele său de condamnat penal, ar răspunde onest la aceste întrebări, probabil l-ar apuca plânsul; sigur, pentru asta ar trebui să ai în spate o bibliotecă sau cel puţin nişte librării în judeţ – nu e cazul...
N-ai nevoie de două creiere să înţelegi gunoiul de sub preşul şefului PSD. Ca orice socialist de Balcani, Dragnea Liviu Nicolae vrea putere proprietate personală, dăruită de poporul de stânga al ţării. Că are condamnare penală? - poporu' socialist zice că nu-i bai, deci nu-i bai. Că a fluturat steagul românismului ortodoxoid şi apoi a mieunat a diversitate? - poporu' de stânga era la coadă, se dădeau ajutoarele de încălzire. Că a promis să-i refuze pe oamenii „sistemului“ și apoi l-a pus pe „Sorin“? - păi ce, poporu' arondat face analize politice sau fierbe sarmale de Revelion?
Vă amintiți? Când era prinsă că fura curent de pe stâlpi, sărăcimea lua puradeii și-i arunca în milițieni. Lumea se aduna repede, era rost de circărai gratis, știrile de la orele 5 erau în top, pirandele se tăvăleau urlând sau îşi puneau cururile blurate pe ecran, am unşpe copchii măăă, gura noastră ce să mănâncă, domnu' riporter?; autoritățile dădeau naibii detaliul ăsta, furtul, şi până la urmă promiteau soluții, că nu-i normal ca sărăcimea să asculte manele la lumânare în secolul două'ș'unu. Azi, Dragnea Liviu Nicolae face la fel: şi-a furat-o cu Sevil Shhaideh şi-l aruncă către popor pe Grindeanu – doar că atunci când vorbeşte despre România, proprietarul de Teleorman e mult sub nivelul ştirilor de după-amiază.
Să le luăm pe rând: vii şi spui, Dragnea Liviu Nicolae, că ai renunţat la nominalizarea Sevilei Shhaideh pentru că femeia a fost ameninţată cu moartea, că familiei îi e teamă să mai iasă din casă. Ori ţi s-a făcut frică de propriul partid şi-a fost musai să arunci o temă nouă, ori eşti iresponsabil: tocmai ai transmis lumii întregi că România ar fi un stat-sperietoare, că aici politica s-ar face ca pe coastele Mexicului sau ca prin Filipine, cu răpiri şi morţi şi toate cele. Mai pune şi ameninţarea scăpată, că aceia care au dezvăluit simpatiile soţului Sevilei Shhaideh vor plăti – ce sud-american sună, ca-n filme... Era greu să recunoşti că de fapt tu căutai un puradel care să-ţi ţină locul călduţ până rezolvă Tăriceanu cu legea aia, nu? Şi tocmai tu vorbeşti despre „plată“, şeful unui partid care l-a dat pe fugarul Ghiţă?
Mai departe: care sunt calităţile domnului Grindeanu? Multe-puţine or fi, dar tu mizezi pe una singură: loialitatea aia ciudată că nu va crea un pol de putere. Păi şeful unui guvern tocmai un pol de putere trebuie să fie, doar că puterea trebuie să fie şi onestă şi credibilă. Când „Sorin“ spune unei ţări întregi că va fi subalternul tău, de unde încredere? Să fii subalternul unui condamnat penal şi în acelaşi timp să inspiri încredere în mersul României? Poate la găinile din Teleorman, da – dar nu va cânta cocoşul de trei ori şi vei căuta în DEX definiţia bumerangului.
Mândru că eşti român?: ai pus pe agenda publică suspendarea preşedintelui, adică ai dosit în mânecă o criză politică majoră, să înţeleagă toată lumea că nu te dai în lături de la nimic la o adică. Nu contează că în jurul României apele sunt tot mai învolburate, nu contează că de bine de rău suntem consideraţi parteneri previzibili şi de luat în seamă, important e să hrăneşti poporul socialist cu lupta de clasă împotriva „neromânului Klaus Werner“, nu? - că şmecheria cu Soros a ţinut. Dacă aş avea o mare corporaţie, m-aş gândi de o sută de ori înainte să investesc în România, ţara în care şeful celui mai sărac judeţ vrea să ţină frâiele ţării şi ameninţă cu crize politice. Dacă aş fi Putin, m-aş bucura că şeful socialiştilor iese din logica lumii civilizate, başca faptul nu l-a mai întrebat nimeni de vizitele în Rusia din 2010 încoace. Mândru sau sub contract?

Să nu uităm: zici că nu vei umbla cu „agenduţa“ pe la cancelariile străine. Adică? Un politician normal nu e chemat niciodată cu „agenduţa“ - iar dacă te gândeşti la Ponta, cu cele 11 puncte dictate de Barroso, mai întreabă-te şi dacă un om care spune azi că-i albă şi mâine că-i neagră e un om normal; nu mai mult, că riscăm să intrăm în detalii de medicină. Eu văd şi altfel declaraţia asta a ta: o tentaţie a neutralităţii clamate de tot felul de paltonari ideologici: NATO ne face colonie, UE ne ia resursele, e o conspiraţie împotriva românilor, filonul ortodox e în pericol – în paralel cu site-urile ruseşti şi pozele lui Moţa şi Marin. Asta pe de o parte. Pe de alta, dacă România e membră a Uniunii Europene, înseamnă că are de respectat câteva principii şi valori prezente şi negociate încă din 2000-2004 pe „agenduţă“ - sau ne-am plictisit şi de Uniunea asta Europeană? Cocoşism electoral sau politică eurosceptică?
Dragnea Liviu Nicolae, oamenii din România cred că azi eşti puternic. Mă uit la televizor şi văd că mulţi dintre analiştii care până mai ieri cântau prohodul pesedeului stau acum în strană, disciplinaţi şi fermecaţi regulamentar de zburdalnica Firea sau de vesela Olguţă – se vor în graţiile tale, gura lor trebuie să mănâncă. Oamenii din România cred că eşti atât de puternic, Dragnea Liviu Nicolae, încât poţi să dai ţara asta de pământ dacă vrei, pulbere s-o faci dacă vrei, poţi să-i arzi un şut în ficaţi s-o doară decenii la rând, poţi să faci sărbătoare naţională din marţea neagră la o adică, eşti susul şi josul acestei ţări, dreapta şi stânga şi buricul ei: dar un singur lucru te face azi să tremuri: unde vei fi poimâine, când vor cânta cocoşii a treia oară?

joi, 22 decembrie 2016

Dragneo . ești număr mic - Pe lângă Iohannis vei suspenda și pe Bibi Netanyahu ,Obama , Trump , Merkel & co ? DRAGNEA ESTE UN BOU !!!

   Premierul României are dreptul  să participe la ședințele CSAT și are acces la documente secrete și strict secrete vizînd securitatea națională , colaborarea cu NATO , etc. 
   Dacă se confirmă informația că „ Soțul lui Sevil Shhaideh a lucrat 22 ani pentru regimul Assad ”  link aici :http://www.flux24.ro/sotul-lui-sevil-shhaideh-a-lucrat-12-ani-pentru-regimul-assad/
atunci nici o dată iluștrii păpușari planetari  enumerați mai sus , în titlu , oricît se va da Dragnea cu curul de pămînt nu vor accepta că soția „ Soțului care a lucrat 22 ani pentru regimul Assad ” să devină în actualul context geopolitic zonal și internațional premierul României .Sărmane Dragnea , încă nu conștientiyeyi faptul că ești muci , ți-ai dat cu tesla în OO și asta doare , doare al dracului.Acestea fiind spuse , DRAGNEA ești UN BOU !!!